Arhitectul care a vrut să jefuiască o bijuterie s-a costumat ca la carnaval! Bătrânul de 73 de ani e în arest la domiciliu

Arhitectul care a vrut să jefuiască o bijuterie s-a costumat ca la carnaval! Bătrânul de 73 de ani din Capitală, reţinut de poliţişti la scurt timp după ce a atacat vânzătoarea cu un aparat cu electroşocuri, a fost trimis de judecători în arest la domiciliu.

În urmă cu două zile, un bărbat cu bărbă, ochelari la ochi şi pălărie pe cap a intrat în magazinul de bijuterii din centrul Capitalei, din apropierea magazinului Unirea, şi a cerut să vadă o bijuterie. În momentul în care vânzătoarea s-a întors cu spatele, acesta a atacat-o cu un aparat cu electroşocuri. Scena a fost văzută de patronul magazinului, care se afla în apropiere și a văzut pe camerele de supraveghere momentul atacului.

Citeste si

Prins în flagrant după ce a atacat vânzătoarea

Acesta l-a imobilizat pe bărbat, în timp ce vânzătoarea a activat butonul de panică. Imediat, firma de pază şi poliţiştii Secţiei 10 au ajuns la faţa locului şi l-au reţinut pe atacator. Ulterior, la audieri, s-a stabilit că este vorba despre Radu Cocea, un fost arhitect care, acum, avea mari probleme cu banii. Avea datorii la mai multe bănci, iar ratele la casă nu le mai achitase de câteva luni.

Barba falsă, pălăria şi ochelarii, lucrurile folosite la jaf, le avea de la un carnaval

Ceea ce a atras însă atenţia a fost barba falsă pe care a folosit-o la tentativa de jaf, dar şi pălăria şi ochelarii care-l făceau cu mult mai tânăr decât este în realitate. Bărbatul a spus, la audieri, că obiectele pe care le-a folosit pentru a-şi schimba înfăţişarea, le are de când a fost la un carnaval, iar, acum când a încercat să jefuiască magazinul de bijuterii, le-a purat din nou.

Cât despre aparatul cu electroşocuri, acesta a fost cumpărat de la un magazin fără prea multe probleme. Astfel de produse de autoapărare se vând la “liber” pe piaţă fără a justifica în vreun fel cumpărarea acestora.

Fostul arhitect e în arest la domiciliu

Între timp, Radu Cocea a ajuns în faţa judecătorilor care au decis să-l trimită pe bărbat în arest la domiciliu. Şi asta pentru că omul nu a avut, până acum, antecedente penale. În plus, în decizia magistraţilor pare să fi contat şi faptul că disperarea, nevoia de bani l-a împins la un astfel de gest.

CITEŞTE ŞI:

ANCHETĂ/ Un polițist din Vaslui amenință o șoferiță într-un mesaj privat pe Facebook: ”O să fii condamnată cu închisoare!” – FOTO

Share This Post

Post Comment