Au furat gazonul din Rezervația Naturală Dealul Repedea. Imagini revoltătoare cu hoții veniți cu un Mercedes

Doi indivizi au fost prinși la furat de…gazon din rezervația naturală Dealul Repedea din Iași. Bărbații, cu un Mercedes-Benz, au fost surprinși în flagrant delict de un localnic, care i-a fotografiat și a anunțat Poliția. Oamenii legii nu i-au prins, dar au primit imaginile pe baza cărora pot fi identificați!

Furtul de gazon dintr-o rezervație din Iași este ultima faptă reprobabilă care a fost dezvăluită pe rețelele de socializare. Omul care i-a fotografiat pe cei doi indivizi veniți cu o mașină de lux a postat imaginile pe facebook, cu un comentariu extrem de dur. Martorul acestei fapte reprobabile se declară gata să le jupoaie pielea de pe mâini făptașilor.

Citeste si

Priviţi şi cruciţi-vă la ce grad de incalificabilă mizerie morală s-a ajuns! Să furi iarbă din Rezervaţia Dealul Repedea, chiar de deasupra grotelor! Am anunţat poliţia prin 112 şi le-am pus la dispoziţie fotografiile. Din păcate, la sosirea echipajului (cam la 7-10 minute) respectivii fugiseră, dar măcar pot fi identificaţi. Eu aş prefera să nu le dea amendă, ci să mă lase să le jupoi pielea de pe braţe. Atat doar!“, a scris ieşeanul indignat în dreptul fotografiei cu autorii furtului, arată adevărul.ro.

Distrugerea nu poate fi reparată

Dealul Repedea este o arie protejată de interes național, pe o suprafaţă de 5,8 hectare. Aparține de comuna Bârnova, situată la periferia municipiul Iaşi.

Suprafața de gazon scoasă ar costa 100 de lei, a estimat ieșeanul, însă distrugerea este cu mult mai mare: „În cât timp însă se va reface suprafaţa aceea e greu de spus. Eu chiar apreciez că e posibil să NU se refacă deloc, pentru că stratul vegetal acolo este foarte subtire, chiar şi de 4-5 cm(!) în unele zone, dedesubt fiind piatră! Asta e o forma foarte gravă de distrugere şi furt chiar din rezervaţie şi pentru care nu trebuie să existe nici un fel de clemenţă!“.


CITEȘTE ȘI: VIDEO / Sezonul și maratonul. Bogdan Nicolai, scenaristul de la Vocea României, aleargă ca să fie un om mai bun


Share This Post

Post Comment