Hagi a executat prima aruncare la meciul de baseball dintre România și militarii american de la baza Kogălniceanu

Hagi a executat prima aruncare la meciul de baseball dintre România și militarii american de la baza Kogălniceanu, informează agerpres.ro.

Selecţionata de baseball a României a învins şi în acest an, cu acelaşi scor de 7-2, echipa de militari ai SUA din baza de la Mihail Kogălniceanu, în meciul demonstrativ disputat sâmbătă pe stadionul Portul din Constanţa, la ediţia a II-a a Trofeului ”Jackie Robinson”, la care au fost prezenţi ambasadorul Hans Klemm, ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, precum şi fostul mare fotbalist Gică Hagi.

Citeste si

Antrenorul şi patronul echipei FC Viitorul, Gică Hagi, a executat prima aruncare a meciului, după ce primarul Constanţei, Traian Făgădău, a glumit că la meciul de anul trecut, când a avut el această onoare, nu i-a reuşit foarte bine. Şi Hagi a glumit la rândul său când i-a îndemnat să se ferească pe cei care se aflau pe direcţia traiectoriei mingii, însă în cele din urmă cele două aruncări executate de el şi-au atins ţinta.

“Nu am jucat baseball niciodată. (…) Ca orice sport, nu e uşor, dar e sănătos. Secretul pentru a avea succes, ca şi la fotbal, şi la orice sport, este perseverenţa şi munca”, a spus Hagi.

“Baseball-ul este foarte popular peste ocean şi a început să capete contur şi la noi. Lucrurile sunt într-o continuă mişcare, iar faptul că ne adaptăm este benefic. Ne bucurăm de această zi şi de schimbul cultural dintre România şi SUA”, a spus ministrul Ioana Bran, care a asistat la meci din tribună, alături de primarul Făgădău, de Gică Hagi şi de preşedintele Federaţiei Române de Baseball şi Softball, Andrei Mirescu.
La finalul partidei, ea le-a înmânat membrilor echipei României Trofeul ”Jackie Robinson”.

De asemenea, ambasadorul SUA a menţionat că şi el a jucat baseball în copilărie. “Da, am jucat când eram copil pentru Detroit Tigers, echipa mea favorită. Ei nu au prea avut o perioadă bună în ultimii ani, dar în copilăria mea, în 1968, au câştigat World Series, o zi pe care nu o voi uita niciodată”, a spus Hans Klemm.

La rândul său, primarul Făgădău a mulţumit cel prezenţi pentru că au venit să susţină acest sport “care marchează toleranţa, ruperea barierelor de mentalitate şi deschiderea către viitor”. El a arătat că suprafaţa de joc de pe stadionul ”Portul” nu este adecvată jocului de baseball, însă a vorbit de posibilitatea ca în viitor să fie construite la Constanţa două astfel de terenuri.

Meciul de baseball desfăşurat sâmbătă la Constanţa a fost organizat de Ambasada SUA în România, Federaţia Română de Baseball şi Softball, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa, Primăria Constanţa şi SNSPA.

Evenimentul celebrează 71 de ani de când, pe 15 aprilie 1947, legendarul Jackie Robinson, primul jucător de baseball de culoare, a intrat pe terenul Ebbets din Brooklyn, New York, spărgând barierele discriminării rasiale. Jackie Robinson a debutat pentru echipa Brooklyn Dodgers în 1947. A fost remarcat ca un jucător cu calităţi excepţionale şi a activat în cadrul ligii americane de baseball (Major League Baseball), purtând numărul 42. Ulterior acest număr a fost retras, nicio echipă din Major League nemaialocând acest număr, în semn de respect. Jackie Robinson a devenit un nume de referinţă pentru lupta pentru egalitate, pentru combaterea discriminării rasiale, dar şi pentru promovarea diversităţii şi toleranţei.

Echipa națională de baseball a României a învins o selecționată a soldaților americani cu 6-4 într-un meci demonstrativ

Share This Post

Post Comment