REPORTAJ: Cel mai mic teatru din România este la Timișoara. Auăleu joacă cu casa închisă: Mulți veniți, locuri puține!

“Huiduit” încă din 2005, Teatrul Auăleu din Timișoara se ține tare în fața teatrelor de stat. Anul acesta, împlinește 13 ani și este cel mai mic teatru din România, unul dintre puținele independente din întreaga țară. Auăleu joacă cu “listă de așteptare”, în mijlocul spectatorilor, într-o sală de 25 de metri pătrați. Joacă pe stradă, merge și la festivaluri, atât de teatru, cât și de muzică, în țară și peste hotare.

Auăleu înseamnă, de fapt, Christine Cizmaș, Ioan Codrea, Laurențiu Bănescu, Ionuț Pârvulescu, Armand Iftode, Cristina Varga, Jasmina Mitrici, Norbert Lovasz, Sol Faur, Costin Bleotu, Andrei Racolța și Ovidiu Mihăiță.

Citeste si

“Veniți mulți, locuri puține”, este un motto care definește perfect Auăleu. Este unul dintre cele cam 20 de teatre independente din România. Unul dintre membrii fondatori este Ovidiu Mihăiță, care ocupă și funcția de președinte al Asociației Teatrelor Independente din țara noastră.

“Avem cam 17 teatre independente, dar în fiecare an mai dispare unul, mai apare unul, fluctuează ca la bursă, putem să spunem că sunt cam 20, foarte puține. Ca o comparație, Franța are 300, la care se adaugă vreo 600 de companii de spectacole de stradă. La polul opus, Moldova are unul, se cheamă Teatrul Spălătorie, pentru că funcționează într-o spălătorie. Teatrele independente au reușit să își facă un public al lor, care nu mergea înainte la teatru, dar au și un public care merge la tot ce înseamnă teatru. Noi suntem chiar cel mai mic teatru din România, jucăm într-o cameră de 25 de metri pătrați, într-o casă cu un birt”, spune Ovidiu Mihăiță.

Auăleu s-a născut în 2005, într-un garaj

Tocmai acest lucru face ca Auăleu să fie unul special, care rezistă de 13 ani. Auăleu s-a născut în 6 mai 2005, într-un garaj din spatele Gării de Nord din Timișoara, aflat vizavi de un stadion. Își spunea “Teatrul de garaj și curte Auăleu”.

“Nu era un loc potrivit pentru teatru, funcționam într-un garaj de 19 metri pătrați și o curte de 150 de locuri. A pornit în timp ce eram studenți, eu, Cody (n.r. – Ioan Codrea, și în ziua de azi actor la Auăleu) și Christine (n.r. – Cizmaș, și în ziua de azi actriță la Auăleu). Jucam în teatrele de stat de prin țară și am zis că nu se mai poate, trebuie să facem o chestie a noastră, să nu mai depindem de nimeni. E ca și cum ai fi muzician și, în loc să te duci la filarmonică, îți faci un band”, ne povestește Ovidiu.

Celor trei le-a luat aproape doi ani să deschidă Auăleu. Primul spectacol a fost “Umbrele pentru lacrimi”, care se joacă și în prezent. Este un spectacol fără text, de mișcare, rar se găsea așa ceva în România în 2005. O comedie faină pentru public, un public tânăr, format din elevi de liceu, studenți. Astăzi, fanii Auăleu au între 10 și 80 de ani, semn că independenții din Timișoara au reușit să convingă lumea să iasă la “show-uri”.

Cât de greu era să faci un teatru independent în România anului 2005? Nu atât de greu precum e să-l ții în viață. Deși au avut două rateuri, două spectacole care nu prea le-au plăcut – “Ubu rege” și “Libertatis captivantus est” – Ovidiu și compania au mers înainte. Iar “Ubu rege” îl pun din nou în scenă anul acesta, la sfârșit de mai.

După patru ani, teatrul s-a mutat într-un birt

După patru ani de jucat efectiv într-un garaj, Auăleu s-a mutat la casă. Mai exact, a început să joace într-un birt, unde are “camera lui”, un spațiu de 25 de metri pătrați. Între timp a făcut și trecerea de la jucat gratis la jucat pe bilete.

“Proprietarul casei și al garajului în care eram s-a mutat în Londra. Sufocam familia aceea, care era foarte amabilă cu noi. Era loc pentru toată lumea, dar cumva ne-am dat seama că nu mai e ok. Ne-am dat seama că nu putem să ținem un spațiu doar cu bilete și am zis să facem un sistem europeano-world wide. Și cum nu poți face un teatru cu langoșerie, am zis că poți face un teatru cu bar. E greu să crezi într-o chestie atât de fragilă și de efemeră, să îți zici că va funcționa, mai ales când faci primul chestia asta într-un oraș”, spune Ovidiu.

Așa s-a născut Scârț, un bar altfel din Timișoara, în care funcționează chiar și unul dintre cele mai apreciate muzee ale orașului, care se susține singur: Muzeul Consumatorului Comunist.

“Cred că sunt niște «industrii» care se pot ajuta și susține una pe alta. Am fost în Paris, la Teatrul du Soleil, care există din anii ’60, un teatru independent la o scară enormă, se joacă pentru sute de oameni pe zi, se poate mânca în pauză. Am visat la modelul acesta. Dacă te uiți în istoria teatrului, în Grecia erau celebrele carnavaluri, festivaluri. Carnaval vine de la carne, festival de la festin, acolo se mânca, erau orgii, aveau plăcere carnală, stăteau la spectacole, consumau și katharsis, mergeau foarte bine împreună”, ne-a dezvăluit Mihăiță.

Auăleu sălășluiește laolaltă cu Scârț și Muzeul Consumatorului Comunist.

După 13 ani, Teatrul Auăleu se laudă cu 16 spectacole: „Umbrele pentru lacrimi”, „Poveste din cetatea lucrurilor care nu există”, „Stăteam întinși pe pat”, „Ubu rege”, „Libertatis captivantus est”, „Spălătorul de creier”, „Dragă Elena”, „Diabolus ex. machina”, „Ferma”, „Circus Mundi”, „O noapte furtunoasă”, „Paricidul”, „Mens sana in corporatist sano”, „Casa din copac”, „Huooooo” și „Miorița”.

“A venit Jandarmeria peste noi”

Una dintre cele mai faine și totodată controversate piese ale teatrului Auăleu este „Huooooo”, o piesă care se joacă de patru ani, uneori chiar și pe stradă. În urmă cu doi ani, actorii de la cel mai mic teatru din țară erau cât pe ce să fie băgați în dubă, la Iași. Și pentru că viața bate teatrul, actorii Auăleu au fost luați la întrebări de către jandarmi pentru textul piesei „Huooooo”. O piesă în care unul dintre personaje este chiar… un jandarm. Aparent, oamenii legii au fost jigniți de textul piesei și au avut dificultăți în a face diferența între ficțiune și realitate.

Auăleu juca “Huooooo”, o piesă cu două personaje, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Public Tânăr. Spectacolul s-a ținut în aer liber, iar doi jandarmi aflați la fața locului s-au simțit ofensați de text, așa că i-au luat la întrebări chiar pe actori. Ei le-au spus celor de la Auăleu că au adus atingeri instituțiilor statului și că unii trecători s-ar fi plâns de limbajul piesei. Chiar și unii spectatori au intervenit, uimiți de ridicolul situației, iar în cele din urmă jandarmii au înțeles că este vorba totuși despre… ficțiune. O ficțiune foarte realistă.

“Huooooo” s-a născut în 2016. Este o piesă scrisă chiar de Ovidiu Mihăiță, care a avut ideea după protestele de stradă din 2015.

“Mi se părea că e cea mai faină confruntare, între un bătrân intelectual lucid pensionar cu o pensie mizeră și un reprezentant cel mai de jos al statului, un soldat. E trist că statul pune miliția în fața oamenilor care își spun nemulțumirile și atunci e unul de-o parte a gardului și altul de altă parte a gardului, atunci descoperă că se știau. E un dialog între cetățean și stat, de fapt”, povestește Ovidiu Mihăiță.

Vara teatrul merge la festivaluri de teatru și de muzică

De 13 an, Auăleu joacă într-o cameră de 25 de metri pătrați într-un birt din Piața Bălcescu din Timișoara, iar vara merge la festivaluri. Pe unde apucă, de la festivalurile mari de teatru la cele de muzică. A fost în Germania, în Franța, în Serbia, Bosnia, în Moldova și merge în continuare peste hotare.

Ultima producție a lui Ovidiu Mihăiță este piesa „Miorița”, o punere în scenă nemaivăzută a baladei românești. Oamenii se mișcă pe povestea Mioriței cu un fundal muzical de festival.

“Am descoperit variante de Miorița în care ciobănașul nu îi spune oii să îi pregătească mormântul, pune mâna pe ciomag și sare la bătaie. Miorița are peste 2.000 de variante, dar noi o preferăm pe asta în care ei se uită în stele și se resemnează cumva. Chiar este o variantă în Banat, cea în care ciobanul pune mâna pe par și sare la bătaie, noi varianta asta am făcut-o, mi se pare că cu asta trebuie să mergem înainte. Dacă vine cineva să spargă casa, ce faci, îi spui hai bine, dar să-mi faci și un mormânt frumos în Șagului. Nu, ori îți pui alarmă ori stai cu parul după ușă! Mi s-a părut ilar să pun niște oi care să vorbească pe scenă și am găsit varianta unui spectacol muzical cu măști în care nu folosim textul, chiar dacă e atât de puternic. Am ales varianta de baladă care să aibă și latura profund teatrală a măștilor, mi se pare mai apropiat de o variantă scenică așa”, ne-a dezvăluit Ovidiu.

“Am avut spectatori care au divorțat după un spectacol”

Toate spectacolele Auăleu se pot juca atât într-un spațiu mic, cât și într-un spațiu mare. Într-un spațiu mic e altceva: oamenii văd tot, aud tot, sunt foarte aproape de actori, fac cumva parte din piesă. „Huooooo” s-a jucat și în fața a 30-40 de oameni înghesuiți într-o sală de 25 de metri pătrați, dar și în fața a 700 de oameni, pe stradă, la festivaluri.

De ceva timp, Ovidiu Mihăiță nu mai numește spectacole ce face Auăleu, ci show-uri.

“E greu să joci un spectacol într-un spațiu așa de mic, dar e și frumos în același timp. Într-un fel suferă, dar și beneficiază de dimensiunea spațiului, că teatrul, vrând-nevrând, se face într-un spațiu anume. Spațiul acesta constrânge cumva dimensiunea. Toate spectacolele noastre au în comun un fel al nostru de a face spectacole. Prefer să le numesc show-uri, mi se pare cumva că e mai apropiat termenul”, ne mai povestește Mihăiță.

Iar publicul Auăleu este și el altfel decât cel care merge la un teatru de stat. Fondatorul Auăleu, cel care scrie multe dintre spectacolele trupei, ar vrea ca oamenii să nu mai aplaude și să țipe dacă vor să țipe la o piesă. De ce?

“Eu cred că trebuie să acceptăm că oamenii au niște păreri, au niște gânduri în timp ce noi facem ce facem. Dacă noi ne dorim să fim liberi, de ce să le cerem altora să nu fie? Eu aș visa un spectacol la care publicul să facă stage dive de pe scenă, ca la Metallica. Mie mi-ar plăcea să nu aplaude nimeni, că e mai sănătos așa. Am avut oameni care au divorțat după un spectacol, după «Stăteam întinși pe pat». Erau două spectatoare, una dintre ele spunea că a văzut spectacolul în urmă cu vreo opt ani, mi-a spus că ține minte, pentru că a doua zi a decis să divorțeze. A fost cu soțul ei la spectacol și, în drum spre casă, au decis să aibă o discuție. Și-a adus prietena pentru că avea și ea niște probleme în familie. Le-am zis că este o ficțiune. Dup-aia am mai aflat de alții care au divorțat”, mai spune Ovidiu.

Familia Auăleu este mare

La spectacolele celui mai mic teatru din România, un teatru independent, oamenii aplaudă, râd cu lacrimi și rânjesc într-un hal fără de hal. Familia Auăleu este mare, cuprinde și Scârțul, dar și Muzeul Consumatorului Comunist, care se găsește chiar sub sediul Auăleu și Scârț de pe str. Laszlo Szekely nr. 1 din Timișoara. Asociația Auăleu a primit în anul 2017 premiul AFCN pentru „antreprenoriat cultural”.

“Chestia cu muzeul și cu teatrul nu există în altă parte. Mergi într-o casă în care e un bar, e un teatru și e și un muzeu, mulți zic că e centru cultural. Când am primit premiul AFCN pentru antrepriză culturală au zis oamenii că locul ar trebui protejat prin lege”, conchide Mihăiță.

Auăleu joacă anul acesta în camera de 25 de metri pătrați din Timișoara, dar și la festivaluri de teatru sau la festivaluri de muzică din toată țara și din străinătate. Îi găsiți pe Facebook sau mai bine pe scenă!


EXCLUSIV/Respectabilul George Natsis și-a schimbat stilul vestimentar. A lăsat hainele ”la patru ace” pentru ținute de adolescent cool!

Share This Post

Post Comment