VIDEO/Dan Bittman și povestea nudului furat de la el din casă, recuperat după mulți ani

Pe Dan Bittman începutul de weekend l-a găsit la vernisajul expoziției lui Marcel Thiele, un pictor german stabilit în România. După ce i-a admirat lucrările, solistul trupei Holograf a povestit în exclusivitate pentru Libertatea despre legătura sa cu arta plastică, dar și despre un tablou de suflet care i-a fost furat din casă.

Crescut într-o familie de intelectuali, în care tatăl său era inginer electronist iar mama sa medic, Dan Bittman a fost deprins încă de mic cu lumea artistică. „Pasiunea pentru pictură există, ea mi-a fost insuflată și cultivată de părinții mei, de tatăl meu, de bunicul, în sensul în care am crescut printre tablouri. Ai mei erau colecționari și prieteni chiar cu unii pictori, care văd că acum se vând foarte bine. În casă am crescut printre tablouri bune, valoroase. De acolo pasiunea pentru artă, pentru desen și pictură. Dar nu pot să spun că sunt așa un mare cunoscător”, a declarat Bittman pentru Libertatea.

Muzicianul de 56 de ani spune că are în casă mai multe tablouri. „Unul dintre cei care îmi plac nespus de mult este Iser (Iosif Iser n.r. 1881-1958). Am acasă așa ceva, lăsat de părinții mei, am un tablou de Iser, pe care îl păstrez cu mare cinste, pentru că e toată copilăria mea acolo”, a mai adăugat artistul, care mărturisește că a avut talent la desen când era mic, dar nu suficient cât să ajungă la Arhitectură, unde de altfel a picat examenul de admitere de două ori.

Citeste si

Din pictura universală îi place elvețianul Paul Klee. „N-am să vă plictisesc cu „van Gogh”-uri, pentru că toată lumea se aruncă la nume cunoscute, dar mi-a plăcut Paul Klee și chiar am avut un album în casă și știu că de mic tot răsfoiam și-mi plăceau foarte mult picturile lui. Și de la noi sunt foarte mulți care-mi plac și mă bucur că e un reviriment așa în arta românească și mă bucur pentru cei tineri, pentru Adrian Ghenie, pentru pictori care vin foarte puternic din urmă și sunt împinși în față și sprijiniți și deja sunt la niște rezultate formidabile”, a mai zis Bittman pentru Libertatea.

Solistul trupei Holograf a povestit însă și o întâmplare inedită prin care a trecut, atunci când un tablou la care ținea foarte mult i-a fost furat chiar din casă! „Povestea este că am încercat să renovez casa după moartea părinților mei și unul dintre cei care au lucrat acolo s-a gândit să ia un mic „suvenir”. Și ani de zile am crezut că asta a fost, ba chiar mi s-a povestit că nu-știu-cum a fost călcat în picioare, că s-a spart tabloul. Și prins așa oarecum cu mâța-n sac după ani de zile, omul a recunoscut că el a fost cel care a luat totuși tabloul și l-a adus spășit înapoi. Nu era un tablou extraordinar de valoros, dar era un tablou pe care eu îl vedeam în biblioteca alor mei. Era un nud de Ștefănescu și mi-a plăcut foarte tare”, a declarat Bittman pentru Libertatea.

Artistul spune că a încercat să insufle mai departe dragostea pentru artă și copiilor săi, la fel cum i s-a întâmplat și lui când a fost copil. A început cu Alex, cel mai mare dintre cei trei fii ai săi. „Am fost o singură dată la o licitație cu Alex când era mai mic, am vrut să îi fac cadou un tablou. La fel, nu ceva foarte valoros, dar am vrut să îl duc la o licitație, să vadă cum e. Și cred că i-a rămas așa în minte, acum e mare, are 19 ani, dar tabloul îl păstrează și acum la el în cameră”, a mai spus muzicianul.

Pictorul Marcel Thiele și Dan Bittman     FOTO: Florin Ghioca

Bittman a vizitat expoziția lui Marcel Thiele, care a fost numit de Revista Unica “Artistul Anului” în 2016, și chiar a pus ochii pe unul dintre tablouri: „Modern, totul foarte modern, pentru o casă modernă, aș merge numai pe așa ceva. Multe culori, auriu, grena, roșu. Eu sunt așa un pic mai aplicat către roșu, dar depinde foarte mult unde le expui.”

CITEȘTE ȘI

VIDEO/Pace între cojocul de Bihor și vesta de Dior! Celebra casă de modă era acuzată că a copiat modelul românesc

Share This Post

Post Comment